AUTOGRAFELE BIBLIOTECII NOASTRE (5)

                              Nicolae Dabija: Așchii de Cer

Regretatul poet, scriitor, publicist, Om politic și prietenul Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”, academicianul Nicolae Dabija  a lăsat o moștenire literară considerabilă. La biblioteca noastră au fost lansate o bună parte din cărțile celebrului maestru, care după fiecare lansare dăruiea instituției noastre câteva volume de carte.

Prezentul volum„Așchii de cer”(Editura Literatura și Arta, Chișinău, 2018) este împodobit cu o dedicație excepțională și autograf ale autorului, prin care exprimă atât de călduros atitudinea sa față de Biblioteca Municipală„B.P.Hasdeu”:

„Bibliotecii„B.P.Hasdeu” cu trecut, prezent și viitor,unde și Dumnezeu se vrea cititor. Nicolae Dabija, 18 iulie 2018”

Comentariile sunt de prisos.

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

AUTOGRAFELE BIBLIOTECII NOASTRE (4)

                       Radmila Popovici: „Iseult arrive”

Poeta și textiera Radmila Popovici-Paraschiv s-a născut la 31 august 1972 A absolvit Școala pedagogică „N. Krupskaia” din Călărași (1987-1991) și Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova (1991-1996). În timpul facultății predă limba și literatura română în Școala nr. 1 din Chișinău. Gustă din munca de traducător din rusă în română și viceversa în laboratorul de histologie al Grădinii Botanice. După absolvirea facultății, devine agent de vânzări în Compania „Moldavian Airlines”. Din 2002 până în prezent este angajată în Agenția de turism „Voiaj Internațional”. Debutează editorial cu volumul de poezie „Mi-s”(Editura „Prut Internațional”, 2008) și tot în acest an este distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru debut, iar în 2010 devine membră a USM.

Este o femeie de un talent și inteligență rară. Câteva din cărțile domniei sale au fost lansate la Biblioteca Centrală a BM„B.P.Hasdeu”, devenind în felul acesta prietena instituției.

Drept recunoștință, distinsa Doamnă Radmila Popovici a donat bibliotecii câteva exemplare de carte, iar una din ele cu dedicație și autograf. Aceasta este volumul în limba franceză„Iseult arrive” apărut în 2015 la București la Editura„Vinea”.

„Bibliotecii Municipale„B.P.Hasdeu” din toată inima, cu toată sinceritatea, traducerea în limba franceză a volumului„Intimatum”, lansat aici, cu multă lume bună! La Mulți Ani! Autoarea Radmila Popovici, impresionată de viață și cărți!”

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

AUTOGRAFELE BIBLIOTECII NOASTRE (3)

                  

                       Vlad Pohilă: „Și totuși, limba română”

La deschiderea acestui generic, se menționa, că viața cărților este mult mai mare, decât viața autorilor lor. Cu regret, dedicația și autograful de pe cartea care urmează să le prezint, aparțin regretatului scriitor, publicist, editor și cărturar binecunoscut Vlad Pohilă. Minunatul volum este intitulat„Și totuși, limba română”(articole, eseuri, prefețe, recenzii) apărut la Editura„Prometeu”în 2008 la Chișinău. Este o Carte pentru Toți, fiind scrisă de ilustrul autor nu cu penița, ci cu inima, cu sufletul.

Pe pagina de titlu, autorul scrie: „Pentru utilizatorii Centrului Național de Hasdeologie din cadrul Bibliotecii Municipale„B.P.Hasdeu”-vă pun la dispozițieaceastă carte în care am adunat o parte din gândurile și trăirile mele care, în temei, sunt ale noastre. Cu alese urări de bine, cu un sincer îndemn de a iubi Cartea. Vlad Pohilă, 7 februarie 2009

Vă invităm să vedeți autograful și dedicația autorului, cărții care merită citită: 

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

AUTOGRAFELE BIBLIOTECII NOASTRE (2)

                     Ion Buzdugan:Poezie.Publicistică.Corespondență

Cred că stimatul nostru cititor înțelege, că de data aceasta, nu este vorba despre dedicația și autograful Marelui Om politic, patriot, poet si publicist Ion Buzdugan, ci de bravii cărturari de la excelenta Editură„Știința”, care mereu ne bucură cu noi și noi surprize de excepție. În cazul dat, vorbim despre volumul Ion Buzdugan„Scrieri” ediție în 2 volume (vol1) (Chișinău, 2014) cu un text selectat și îngrijit, repere cronologice, note și comentarii de Mihai și Teodor Papuc. Anume lor le datorăm acest volum și dedicația și autografele le aparțin, fapt pentru care le mulțumim mult prin acest intermediu.Nu ne rămâne decât să menționăm, că este o carte binevenită, importantă cu texte și materiale ale Marelui înaintaș Ion Buzdugan, adunate și îngrijite prin truda celor doi editori Teodor și Mihai Papuc. Vă invităm să vedeți autograful și dedicația editorilor, cărții care merită citită: 

Pentru Biblioteca „B.P.Hasdeu”, textele unui poet nedreptățit,care a așteptat răbdător să-i vină timpul. Din partea alcătuitorilor Teodor și Mihai Papuc. Chișinău 2.09.2014

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

AUTOGRAFELE BIBLIOTECII NOASTRE (1)

         Igor Guzun: „În loc de căni și farfurii,dăruiți cartea„Bine”

Începând cu această postare, veți avea posibilitatea să faceți cunoștință cu cărțile cu dedicație și autografe, în majoritatea cazurilor donate Bibliotecii Centrale„Hasdeu” de către autorii, editorii respectivelor volume sau alți prieteni ai bibliotecii nominalizate.

Valoarea cărților cu dedicații și autografe este mult mai mare, dacă facem comparație cu aceiași carte fără aceste inscripții. Este cunoscut bine faptul, că viața cărților este mult mai mare decât ale autorilor. Cu regret, numărul cărților cu dedicații și autografe a căror autori au decedat din an în an crește, mai ales acum pe timp de pandemie.

Dedicația și autograful pentru o bibliotecă sunt elemente importante și vorbitoare despre data, luna și anul când a fost donată cartea, despre atitudinea autorului față de instituția, căreia i-a dăruit cartea și alte informații despre autor și tangențele lui cu instituția respectivă.

Cartea„Bine” de Igor Guzun (Editura„Urma ta”, Chișinău, 2017), puțin se deosebește de celelalte cărți, deoarece autograful este plasat pe o pagină, iar dedicația pe alta. Apropo, dedicația este una generală, pentru toată lumea și destul de originală: „Carte de dăruit de Crăciun.Carte de dăruit de Paște.Și de Paștele Blajinilor, în loc de căni și farfurii”. Vă invit să vedeți autograful și dedicația autorului, cărții care merită citită:

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

Școala fără istorie și geografie

Reflecțiile de față au fost îmboldite de apariția metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2021-2022. În urma lecturii laboriosului document, rămâi – mai ales dacă ești om de școală – cel puțin cu o mare nedumerire: „Istoria și tradițiile minorității maghiare”, dar și „Istoria și tradițiile minorităților naționale” se află în centrul atenției, pe când „Istoria românilor”, „Istoria universală”, „Istoria României” nu sunt pomenite deloc, nici măcar în paranteză. Ceea ce intrigă și mai mult este permisiunea ca orele de istorie și cele de geografie să se poată preda în cadrul aceleiași norme didactice, de către un singur cadru didactic, acesta putând să susțină examenul la prima disciplină dintre cele două, disciplină cu ponderea cea mai mare în cadrul normei, din punct de vedere al orelor.

Din formularea „Disciplinele studii sociale, literatură universală, științe și educație artistică din învățământul liceal intră în norma de predare a absolvenților…” s-ar putea oare înțelege că nenumitele „istoria” și „geografia” ar fi incluse aici? Să presupunem că în România – țară care dincolo de definiția ei „perimată” de „stat național” din Constituție și de apartenența ei la Uniunea Europeană, are cam 90% etnici români și este parte a vechiului continent – numai minoritățile contează și că „istoria” și „geografia” (ale românilor/ României și ale lumii/ Europei) sunt cantități neglijabile? Ne îngrijim atent și generos de minorități – ceea ce este foarte bine și foarte necesar – dar excludem ori ignorăm, prin compensație, majoritatea?

De mai bine de zece ani, cele patru mari universități comprehensive (eterogene) ale țării, în care se pune un mare accent pe profesiuni didactice, cer ministerului de resort, faimoasei A.R.A.C.I.S. (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) și altor foruri aprobarea dublei specializări (cu o formulă de bază, între altele, „Istorie-Geografie”), fiindcă, mai ales în școlile rurale, este aproape imposibil de făcut o normă didactică numai din una dintre aceste două discipline înrudite, dar diferite. Totul a fost în zadar, iar acum vine brusc „unificarea” istoriei cu geografia, ca și cum ele ar fi identice. Această „adâncă” judecată de la nivel central nu rezultă din nimic serios, ci doar din șiruri lungi de limitări ale orelor de istorie și de geografie, după „exilarea” acestor discipline la nivel de dexterități, după disprețul masiv exhibat în spațiul public în raport cu ele.

Se aud iarăși voci și se văd proiecte din care reiese că istoria și geografia ar urma să nu mai fie, la anumite nivele de studiu, materii onorabile și nici de sine stătătoare, că orele lor ar trebui drastic reduse ori chiar suprimate, că nu ar mai fi nevoie de asemenea cunoștințe „demodate” și „inutile”. Ba unii, mai „subtili”, se milostivesc cu câte o oră de istorie și geografie, pe ici pe colo, integrate și integrale, fără dimensiuni temporale și spațiale, adică fără conținut specific. Această involuție se vede clar și din „Proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, care vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2021-2022”, date spre dezbatere de foarte curând. Istoria, pe unde a mai rămas, se face în câte o oră pe săptămână. Nu apare nicăieri scris „Istoria Românilor”, ca și cum neamul nostru ar fi ciumat. Alte istorii, peste tot în lume, sunt ale unui popor, ale unei țări, ale unui continent, ale unei minorități etc., dar a noastră, la noi acasă, nu este nicăieri. Într-o variantă, văd că și la profilul umanist istoria este prevăzută tot cu câte o oră pe săptămână.

Se vede că propunătorii acestor proiecte sunt foarte acriți de lumea aceasta dispusă pe spații și timpuri, sunt sătui de piramidele Egiptului, de Roma eternă, de revoluțiile care au schimbat Terra, de Michelangelo, de Domul din Köln, dar și mai saturați de Voroneț și de Bălcescu, de biserica din Densuș sau de Tomisul lui Ovidiu. Unele din aceste propuneri sunt rețete sigure de îndobitocire, de cufundare în ignoranță, sunt îndemnuri la necunoaștere, la comoditate și la letargie.

Ce vini vor fi având asemenea forme de cunoaștere consacrate, precum istoria, vechi de când lumea? Ce tulburare trebuie să fi produs ele în mințile unora, încât aceștia să-și închipuie că vor revoluționa astfel școala românească? Sau, poate, unii au ajuns să creadă că învățământul merge rău din pricina prea multor cunoștințe despre spațiu și timp pe care le primesc, în sistemul nostru de educație șchiop, copiii și adolescenții? Nu voi putea să înțeleg niciodată cum și de ce, în numele principiilor democrației, se iau măsuri referitoare la școala românească bazate nu pe necesitățile sale reale, verificate de specialiști, de oamenii domeniului, de protagoniști, ci pe opinii exprimate la o cafea, pe părerile unor decidenți care n-au mai fost într-o școală și într-o clasă de când erau mici, pe pretențiile unor părinți care-și văd propriii copii geniali sau chiar pe ideile de simplificare a instruirii susținute de unii elevi. Cum pot să știe elevii dacă postulatul lui Euclid, legea lui Arhimede, scrierea corectă sau stilul gotic le vor fi utile ori inutile în viață?

Este cert că istoria și geografia ar putea să fie predate de către unul și același cadru didactic, dar numai la nivel primar și gimnazial și numai dacă profesorul respectiv a făcut dubla specializare, adică s-a pregătit, în cadrul licenței, deopotrivă în istorie și geografie. Ministerul de resort nu ne asigură (prin comunicatul său din 21 decembrie 2020) că profesorul de istorie va preda numai disciplina „Istorie”, iar profesorul de geografie numai disciplina „Geografie” și nici nu ne promite că, din rațiuni practice, se va introduce repede dubla specializare „Istorie-Geografie” în anumite universități, dar ne liniștește în alt sens: disciplinele „Istorie” și „Geografie” nu se desființează sau comasează și nici nu se unesc sub denumirea „Studii sociale”. Așa să fie, dar amenințarea rămâne și ea este formulată periodic în anumite medii de la nivelul Ministerului Educației, al unor consilieri și experți, al unor institute de științele educației.

Văd tot mai des, prin mijloacele de difuzare în masă, „soluții” tot mai trăsnite, de rezolvare a crizei școlii românești prin introducerea unor „materii” precum educație sexuală, igienică, circulația pe drumurile publice, educație financiar-bancară, nutriție sănătoasă, protecția mediului, șah, educație digitală etc. Menționatul comunicat al Ministerului arată, de exemplu, că disciplina „Studii sociale” intră în categoria disciplinelor socio-umane în învățământul preuniversitar (la clasa a XII-a), alături de „Gândire critică și Drepturile copilului”, „Educație interculturală”, „Educație pentru cetățenie democratică”, „Logică și argumentare” etc. Ca să faci toate aceste discipline sui generis, trebuie să renunți la altele. Unde să mai aibă loc „Istoria” și „Geografia”? Nu-i vorbă, nici „Matematica”, „Fizica”, „Biologia”, „Chimia”, „Filosofia”, „Limba și literatura română”, limbile străine nu au cum să se mai regăsească în același cuantum, cu același număr de ore. Teoria formelor fără fond este mereu la ordinea zilei la noi.

Dacă nu vom face în chip serios disciplinele școlare consacrate și verificate de secole, dacă nu vom ști limba și literatura română, limbi și literaturi străine, matematică, fizică, istorie, geografie etc. sau dacă le vom face pe toate la nivelul minimei rezistențe, cum să devenim experți în nutriție sănătoasă, mediu nepoluat, igienă, sexologie, fiscalitate, drepturile omului, democrație, studii interculturale, gândire critică etc.? Nu se înțelege de către „toboșarii vremurilor noi” că adaptarea la nevoile societății contemporane digitalizate nu se poate face prin materii școlare noi care să le îndepărteze pe cel vechi, ci prin conținuturi adecvate. Nu spune nimeni că elevii nu trebuie să cunoască drepturile copilului, democrația, constituționalismul, igiena, nutriția sănătoasă, relațiile interetnice etc., dar acestea nu au de ce să devină materii școlare, notate și încheiate cu medii semestriale.

Toate acestea trebuie să fie teme speciale, conținuturi serios făcute de către profesorii disciplinelor existente. Ce câștigăm dacă îl învățăm pe elev că „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”, adoptată în timpul Marii Revoluții Franceze (la 1789), a revoluționat societatea europeană și pe cea americană, din moment ce elevul nu mai învață nimic despre istoria Franței, a Europei și a lumii? Sau ce avantaj obținem pentru cultura generală a adolescentului dacă îi spunem ce înseamnă un cont curent de economii, fără ca el să știe cadrul general apariției băncilor, nici istoria monedei, nici rolul bancnotelor în istorie?

Degeaba împărțim istoria țării și a lumii pe felii tot mai mici (de genul rolul democrației, istoria comunismului, dictaturile, războaiele mondiale, revoluțiile, crimele contra umanității etc.), fără să ne mai îngrijim ca elevii să vadă și ansamblul. Istoria este a societății, a comunităților mari, a civilizațiilor și trebuie studiată ca atare. Că noi ocolim istoria națională, că ne ferim, la nivelul programelor și manualelor, de numele de România, că blamăm sentimentul național și patriotismul, confundându-le cu naționalismul excesiv, cu xenofobia, cu șovinismul, este regretabil și condamnabil. Numai cunoașterea istoriei neamului nostru ne ajută să înțelegem istoria celorlalte neamuri.

Ceea ce nu înțeleg chivernisitorii școlii este un lucru foarte simplu: istoria înseamnă cultură generală și orientare în viața contemporană, nu date și fapte de prisos despre o lume care nu mai este. Iar geografia înseamnă orientare elementară în spațiu și nu denumiri care trebuie memorate. Azi, copiii și tinerii au marea șansă de a călători, de a vedea lumea, de a se bucura de marile creații ale omenirii din toate timpurile și din toate spațiile, din preistorie până în era zborurilor cosmice și din Laponia până în Patagonia. Dacă nu mai învățăm istorie și geografie, dacă disprețuim aceste forme de adaptare la viață, dacă ne temem de conținuturile lor, vom ajunge să mergem în America Latină și să credem că oamenii de acolo vorbesc limba latină, să vedem obeliscurile egiptene de la Paris și să credem că acolo a fost Egiptul antic, să intrăm în British Museum și să credem că unele obiecte de acolo le-au adus extratereștrii.

Poate că vom ști să ne spălăm mereu pe mâini, să mâncăm numai produse ecologice, să nu poluăm natura, să deschidem o afacere, să accesăm site-urile cu cele mai spectaculoase jocuri sau filme cu ființe fantastice etc., dar vom ajunge categoric infirmi intelectual. Vor gândi alții pentru noi, iar noi vom executa cuminți ordinele lor. „Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat”, constata Immanuel Kant, cu mai bine de două secole în urmă. De atunci se întrevedeau gravele consecințe ale ignoranței, generatoare de prostie și de prostire. Cultura generală prezentă numai în memoria calculatorului este utilă doar pe jumătate, fiindcă poate să rămână, pentru cei mai mulți, literă moartă.

Ca să accesăm datele digitale avem nevoie de o pregătire a minții noastre, de o anumită sensibilitate pentru cunoaștere, de pasiunea cercetării. Acestea toate nu vin printr-un dat imuabil al sorții, ci prin eforturi grele, prin învățătură asiduă, prin strădanii ale memoriei, fără de care inteligența moare. Se poate ca peste mii de ani – dacă planeta numită Pământ va mai exista – structura biologică și intelectuală a oamenilor să se schimbe radical și să nu mai fie nevoie de școală, așa cum o înțelegem noi astăzi. Până atunci, însă, nu putem arunca peste bordul „corabiei” noastre o experiență de viață verificată de milenii și foarte folositoare, adoptând în loc iluziile unor decidenți fără școală ca lumea, cu diplome luate la apelul de seară și care pot fi caracterizați cu îngăduință drept semidocți.

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

SURSA: https://www.art-emis.ro/analize/scoala-fara-istorie-si-geografie

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

România trădată

Oricare dintre dumneavoastră, indiferent de opinia personală, ați luat cunoștință de miile de oameni ieșiți în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea și disperarea față de deplorabila administrare a României. Această Românie condusă cu bună știință spre dezastru de cei care sfidează poporul român și îl consideră nu partener de dialog, ci slugă. Nu domnule Iohannis, nu domnule Orban (Ludovic, nu Viktor) nu domnule Cîțu, nu domnilor guvernanți și parlamentari, voi sunteți slugi ale poporului (care vă plătește regește), nu poporul e sluga voastră.

În acest sens, noua solicitare a ministrului M.Ap.N.de modificare a Legii 346/2006 vrea ca orice militar al Armatei Române să poată legitima-reține pe orice civil din România, dă curs unei întrebări firești: conform acestei propuneri de lovitură de mă-Ciucă, sergentul « X » sau căprarul « Y » îl vor putea legitima și pe Klaus aflat pe Valea Oltului în misiune specială de navetă la nevastă? Că doar e CIVIL… Și CÎȚi alții ? Apropo, văd că s-au umplut de stele epoleții domnului ministru CIVIL. Pentru care acte de „eroism”? Ca să știm și noi, „plebea”. Mâine, poimâine, dacă americanii se vor bate cu rușii până la ultimul ucrainean și/sau ultimul român, se chemă că vom fi în război, deci epoleții domnului minstru vor putea primi cadou însemnul de mareșal al României?… Al patrulea? Doamne, ferește !

Dacă posibilitățile inteligenței vă sunt depășite, dacă nu sunteți competenți, dacă măsurile luate de voi sunt dăunătoare și sfidați poporul, plecați. Lăsați locurile libere pentru cei care sunt capabili și vor să-și salveze Neamul și Patria de  la pieire! Mii de oameni vă cer să plecați, iar voi vă ascundeți, în loc să dialogați. Privind milioanele de nemulțumiți, vă șoptiți în barbă parafrazându-l pe Lăpușnenu și sfidând mulțimea: Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem… slugi!  Ajunge!

Deocamdată „Corul robilor” manifestă pașnic, dar răbdarea are limită. Veți da ordin poterelor și soldaților să tragă în popor cu cartușe de război? Vă vor răspunde protestatarii prin cuvinele românului Coșbuc: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,/ Să vrem noi sânge, nu pământ!/ Când nu vom mai putea răbda,/ Când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa? Nici în mormânt!”.

În urmă cu câteva luni, directorul Editurii „Compania”, Petru Romoșan, remarca pentru prima dată, într-o serie de articole că războiul este aproape de România. Este doar problemă de timp, iar când va porni, țara urmașilor daci va fi transformată în câmp de ruine și deșert de cadavre, pentru că cei care conduc Romînia au trădat Țara și Poporul. Potrivnic intererselor românilor „Guvernul meu” a încheiat pact cu diavolul – Ucraina despre care Teodor Bujor din Cernăuți scrie: „România nu are un aliat în Ucraina, ci un vecin dușmănos, și zonele din țara vecină (Ucraina – n.a.) în care locuiesc etnici români nu au nici o protecție. Creștinii Ortodocși din Bucovina ocupată de Ucraina sunt bătuți și izgoniți. România tace”.

Domnule Președinte, Domnule Prim-ministru, domnilor membri ai Parlamentului României, vreți să îi târâți pe români într-un război nimicitor, fără nicio șansă de supraviețuire. Ați încheiat fără știința lor un acord militar cu o țară neprietenă: „Consiliul Legislativ – Aviz favorabil nr. 158/29.03.2021 referitor la proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la Bucureşti la 5 septembrie 2020”[1], pe care urmează să-l transforme mamelucii din Parlamentul României în lege-fără-de-lege – ca pe multe altele

După plantarea unei marionete senile în fruntea S.U.A., famila acestuia având afaceri deloc ortodoxe în Ucraina cumpărată de Rotschild prin odiosul Soros, situația S.U.A. la nivel planetar poate fi comparată cu căzăturile ramolitului Biden pe scara avionului prezidențial. Rusia-China-Iran este o combinație economică și militară care pune în dificultate echibrul și așa precar de forțe. Americanii au cam rămas solitari și speranța de a re-deveni forța militară „Number 1” nu mai este decât o Fata Morgana în deșertul Sahara. Zăngănitul armelor zeului Marte anunță iminenul conflict armat –  războiul Ucraina (+S.U.A.) contra Federația Rusă (+China+Iran).  Europa, zguduită de majore frământări interne, prin Germania și Franța joacă acum la două capete, așa cum au procedat de-a lungul veacurilor. Un fel de pact Molotov-Ribbentrop versiune actualizată.

Un președinte care-i sfidează pe români în țara lor, un guvern neloial intereselor românilor, o gloată de parlamentari care ridică mâinile legate cu sfoară, aprobând acte anti-românești, un O.N.G.- fantomă creație-slugă a celui mai nociv conducător din istoria României vrea „Fără români în funcții publice” (fapt în bună măsură deja realizat sub dictatura iohannistă). Acest act este cel mai condamnabil anti-românism pentru care O.N.G.-ul în cauză trebuie să fie scos în afara legii. Pentru anti-evreism s-a găsit o lege, pentru anti-țigănism, s-a găsit o lege, dar pentru anti-românism… la paștele cailor! Domnilor „parlamentari”, voi ați respins inițiativa legii anti-românismului. Voi nu mai aveți „Mamă” și „Tată”. Voi aveți acum Pârinte 1 și Părinte 2… sau, poate, nu-i mai aveți. Go home!

Parlamentarii au aprobat autoflagelarea României condamnând un „antisemitism” fabricat, care ne va costa – pe toți – la propriu. Acum va aproba, poate chiar în unanimitate de voturi „pentru” pactul cu diavolul pentru distrugerea României prin război, ratând unica șansă-soluție de a păstra o stare de non-inamiciție cu Federația Rusă și de a rezolva situația prin diplomație. Unde ești Nicolae Titulescu? Erai mic de statură, dar mare diplomat. Acum pe scaunul tău a fost proțăpit un personaj obedient care are tot atâtea aptitudini diplomatice câte „scăpări” de inteligență are Biden.

Starea dezastruoasă a economiei și a vieții oamenilor în România nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că peștele de la cap se-mpute, iar de la Cotroceni vine un val imens de duhoare anti-românească. Nu pot încheia fără a cita cuvintele unui mare Om și Patriot romăn: „Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că am tăcut; alţii, pentru că am greşit; cu toţii, pentru că am suportat”.

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: https://www.art-emis.ro/analize/romania-tradata

Aranjament grafic – I.M.
–––––––––––––––––[1] https://sg.mapn.ro/app/webroot/files/project/Lege%20ratificare%20Acord%20Ucraina.pdf

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

CLUBUL ISTORICILOR ONLINE: Martie 2021- Lecție Publică despre Marea Unire din 1918, dr. ION NEGREI

Doctorul în istorie Ion Negrei, în cadrul Clubului Istoricilor de la Biblioteca Centrală a BM, vorbește despre „Importanța Marii Uniri de la 1918 pentru Basarabia în cadrul României Mari”. În discuție face o trimitere la demnitarii care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri.

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

PRIMA ENCICLOPEDIE ROMÂNĂ- UN OCEAN INFORMAȚIONAL AL PATRIMONIULUI CULTURAL

Am ales ca subiect pentru prezenta conferință, Prima Enciclopedie Română, ediție de lux pentru acele timpuri, care a fost editată la Sibiu în 3 volume pe parcursul „a două secole”, ținând cont, că primul volum a apărut în anul 1898, al doilea în anul 1900 și ultimul în 1904. Această carte veche și rară se află în departamentul Colecții Speciale a Bibliotecii Centrale a BM „B.P.Hasdeu”. Cartea a apărut cu suportul Asociațiunii pentru literatură română și cultura poporului român, sub redacția doctorului în științe Corneliu Diaconovich.

Titlul comunicării vorbește de la sine, deoarece într-adevăr este o ediție de excepție cu un ocean informațional de invidiat, o adevărată bijuterie a patrimoniului cultural și spiritual din Republica Moldova. Ca să nu fiu numai cu vorba, vă propun câteva informații statistice despre fiecare volum în parte.

Volumul I are 936 de pagini, în care au  fost incluse: 10.401de articole, 9 hărți, planuri și anexe; 111 ilustrații în text.

Volumul II are 947 de pagini, unde au intrat 8.402 de articole, o hartă, 2 anexe și 20 de ilustrații la text.

Volumul III are 1276 de pagini, cu 18.819 articole incluse, 2 hărți, 2 anexe și 16 ilustrații la text.

Cu siguranță e de înțeles, că la această titanică lucrare, și-au adus contribuția câteva sute de oameni de știință, savanți, scriitori, istorici, juriști, ingineri etc. din toate sferele de activitate umată din multe țări ale lumii.

Nu vom greși, dacă vom afirma, că în aceste câteva mii de pagini au întrat toate cunoștințele omenirii de până la anul 1905, sigur că opera este bine localizată la România și spațiul românesc.

Deși în volumele respective caracterul ortografic și lingvistic conform scrisului de epocă, totuși, după cum s-a mai menționat, la întocmirea acestei opere grandioase au fost antrenați marile personalități ale timpului: cunoscutul profesor universitar, marele savant Grigore Antipa, publicistul și scriitorul Zamfir Arbore din Basarabia, savantul Victor Babeș, profesor universitar de la București, savantul filosof Vasile Hossu, rectorul universității din Blaj, un număr considerabil de savanți- medici din toate colțurile lumii, arhitectul Vasile Moga din București, profesorul universitat, membru al Academiei Române, scriitor, publicist Titu Maiorescu, savantul-jurist Gheorghe Popovici din Viena, savantul-chimist Maximilian Popovici din București, profesorul universitar, savant- matematic Ion Otescu, arhimandritul- savant Ilarion Pușcariu, inginerul de mine Valeriu Pușcariu, preotul-savant Iacob Radu, maiorul Paul Rădulescu din Brăila, funcționarul de bancă Domimic Rațiu din Sibiu, juristul Dan Socaciu, savantul jurist Ioan Vajda-Voievod din Cluj, celebrul istoric- savant, rectorul Universității din Iași Alexandru Xenopol, profesorul universitar August Scriban din Berlin, profesorul universitar, arheologul Teochari Antonescu  din Iași, colonelul Ioan Gărdescu din București, savantul Remus Roșca, specialist în istoria bisericii și mulți alții.

La aranjarea articolelor „Enciclopediei României” redacția s-a condus de considerațiuni pur practice, și anume:

  1. Nume proprii, precum și termeni tehnici neîncetăniți în limba română, au fost dați cu ortografia lor originală.
  2. Pentru înlesnirea aranjării mai practice a materialului, cuvintele feminine cu terminația ă sunt date întotdeauna articulat cu a;
  3. Titlul articolelor, repetându-se în text, se dă numai cu litera inițială mare;

Sigur, că de la înălțimea anilor, în lucrarea propusă putem depista cuvinte și expresii, în viziunea noastră deochiate, sau chiar necunoscute dar acest lucru absolut deloc nu-i știrbește din importanța grandioasă a acestei lucrări colective.

Ținând cont, că Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” aparție municipiului Chișinău, sigur că m-a interesat ce menționează „Enciclopedia Română” despre orașul Chișinău (volumul I, Sibiu, 1898, pag. 812) la sfârșitul secolului XIX, când a fost editat acest volum:

„Chișineu, capitala Basarabiei și a districtului cu acelaș nume. Posedă o poporațiune de peste 120.000 locuitori-români, ovrei-45.000, ruși, ruteni, armeni, bulgari și greci. Comerțul anual se urcă la suma de peste 6 miliarde ruble; obiectele principale de trafic sunt:grâne, vin, tutun și pielărie brută. Orașul are mai multe biserici frumoase, din care mai cu seamă este renumitul „Soborul” catedrala, două grădini publice, în care se înalță două monumente, unul a împăratului Alexandru II și altul al poetului rus Pușkin, exilat în Basarabia sub domnia împăratului Nicolai I; sub Cantemir-Vodă a fost un simplu sat, apoi la 1812 exarhul Gavril Badulescu (n.n. nume greșit, este vorba despre Gavril Bănulescu-Bodoni) a fost ales acest târgușor de reședința sa, și în curând după aceasta Chișinăul a fost numit capitala Basarabiei. Astăzi, Chișinăul este sediul administrației centrale a provinciei; aici locuiesc atât guvernatorul provinciei, cât și mareșalul nobilimii guvernamentale; aici sunt concentrate toate instituțiile statului, tribunale, temnița centrală. Spital, assieria generală, două gimnazii-liceale, seminar, liceul de fete, consistoriul, mitropolia, etc.

Orașul se desparte în două părți: orașul vechi- locuit de ovrei, și orașul nou- locuit de pătura cultă. La Chișinău apar 3 ziare, toate în limba rusă, deoarece în limba română este riguros interzis de a tipări ceva; aceste ziare sunt: „Eparhialinîe Vedomosti”, „Besarabeț”(basarabeanul) și „Bessarabskie Vedomosti”. Chișinăul posedă o minunată bibliotecă publică, foarte bogată în cărți rusești, frațuzești, nemțești, englezești, arabe și ebraice, dar nici o carte românească nu este tolerată.”

În acelaș volum,  la pagina 478 depistăm un articol amplu despre noțiunea de Bibliotecă și scurtă istorie a bibliotecilor, care vă asigur că prezintă un interes aparte.

Tot în volumul nominalizat, la paginile 740-741 depistăm și un articol  binevenit despre carte, pe care l-am destul de interesant pentru al pune la dispoziția curiosului nostru cititor un fragment:

„Carte, un număr oarecare de foi sau coale, albe, scrise, ori tipărite, legate laolaltă pentru  a forma  un volum; adică sub carte se înțelege aproape numai o reunire de foi ori coale tipărite. Cea mai veche carte e așa numitul„Papyrus Presse”, descoperit într-un mormânt al dinastii 11 în ruinele de la Theba (Egipt) și care se află  în muzeul național din Paris. La vechii greci și romani a fost foarte dezvoltată producțiunea de căeți, care se copiau de sclavi și se vindeau în piețe așa, că operele clasicilor greci și romani erau răspândite în numeroase copii. Materialul de scris era papirusul și apoi pergamentul (Membrana). Papirusul scris se învelea în jurul unui cilindru și forma volumul; foile de pergament se îndoiau și se așezau peste olaltă, unele se și legau; astfels-au format „Codicele”Cărțile celor vechi erau împodobite cu diferite figuri, desene și picturi(inițialele mai ales), iar pereții cărților cu călcâie, copci, cornuri de metal și fildeș, precum și cu pietre scumpe; în această privință s-a dezvoltat un lux enorm. Migrațiunea popoarelor a nimicit partea cea mai mare a cărților așa, că prin secolul VII- XI în unele orașe nu se găsea o singură carte, ba și mănăstirile cele mai multe nu avea decât o carte de liturgii, până ce se porni în mănăstiri (adese prin legi și reguli de ale ordului) copierea de cărți. Înventarea tiparului în secolul XV a dat cu totul altă dezvoltare a comerțului cu cărți”.

Sigur, că am putea da sute și mii de exemple legate de carte, biblioteci și în genere cultură, inclusiv istoria națională și universală. Dacă vorbim de tratarea  unui sau altui eveniment sau personalități, apoi sigur că cu mult diferă cu tratarea din zilele noastre, deși în multe cazuri, adevărul istoric ignorat de sursele de azi, deoarece politicul  de mai mult timp predomină  asupra scrierii istoriei și fiecare subiect este pus în lumina viziunilor politicienilor…dar probabil că vă dați seama, că aceasta deja nu mai este istorie adevărată ci un fel de chici politizat.

În conținutul cărții, acelaș lucru este și în alte diferite științe, de exemplu geografia. De la 1898 -1904 până în prezent au avut loc numeroase războaie (inclusiv cele 2 războaie mondiale), revolte, revoluții sociale etc. și respectiv în urma acestora au fost modificate frontierele statelor de numeroase ori, au apărut și dispărut țări întregi, Tot la acest capitol putem menționa și faptul, că  unele state și-au schimbat denumirea, iar în „Enciclopedia Română” acestea figurează cu titlul cel vechi.

Și încă ceva, tot în domeniul științei. Din perioada de când a fost editată lucrarea și până în prezent, au fost făcute numeroase descoperiri științifice, care evident că n-au putut să fie incluse în volumele respective, dar in „Enciclopedia Română” au intrat multe descoperiri științifice, care din anumite condiții obiective sau subiective au fost date uitării.

Cred eu că e și firesc, ca această operă de excepție să fie solicitată de savanți, cercetărori, din diferite sfere ale științei, studenți, oameni curioși de diferite vârste și interese, mai puțin sau deloc elevi. Cel puțin, la Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” aceasta este situația.

Ținând cont, de faptul, că „Enciclopedia Română” chiar din start, adică din anul 1898 la primul volum, a fost concepută ca o ediție de lux, cu o îngrijire poligrafică de excepție, tirajul ei era limitat, iar în prezent, în Republica Moldova sunt numărate pe degete bibliotecile publice, care se pot mândri cu o asemenea bijuterie formidabilă.

În încheiere, vin cu o propunere, sper constructivă. Reieșind din faptul, că ediția de carte veche și rară „Enciclopedia Română” în trei volume apărută în perioada anilor 1898- 1904 prezintă o filă importantă în patrimoniul național cultural și înformațional și tirajul cărții nominalizare a fost extrem de redus, iar în focul războaielor și ale calamităților narurale au fost distruse și pierdute multe exemplare a cărții noninalizate, PROPUN:  scanarea acestei ediții de lux și întroducerea variantei electronice a cărții în palmaresul Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”, inclusiv în toate filialele instituției noastre; cu atât mai mult, că acest proces nu solicită cheltuieli financiare, nu trebuie hârtie, cerneală sau alte materiale- doar un scaner și un calculator. Prin această activitate, când va fi finisată vom soluționa o problemă a patrimoniului nostru. Se va păstra originalul în condiții mai bune, fiecare filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” va avea enciclopedia în format virtual și prin acest proces vom putea lărgi aria de promovare a cărții vechi și rare.

Alexandru MORARU, șef serviciu la Biblioteca Centrală a BM „B.P.Hasdeu”

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu

MAI DĂ DOAMNE ASEMENEA FEMEI ȚĂRII MOLDOVEI:LIDIA KULIKOVSKI

Astăzi, în ceas aniversar, majoritatea din colegii mei de serviciu se grăbesc să-i aducă un omagiu, uneia din cele mai celebre bibliotecare ale timpului, Distinsei Doamne dr.Lidia Kulikovski.Această Femeie -Legendă vie a biblioteconomiei din RSSM și Republica Moldova, care cum am mai scris și anterior a înfăptuit o adevărată revoluție(pașnică) în în tot sistemul de biblioteci și a luat măsuri excepționale, pentru a nu admite dispariția bibliotecilor ca instituție de stat, a întocmit și modificat un șir întreg de proiecte, pentru ca Măria Sa Biblioteca să rămână in vârful piramidei de informare și cercetare.

Numele Doamnei Lidia Kulikovski este bine cunoscut în tot spațiul românesc, dar și peste frontierele lui. Autoare a zeci de volume de carte, prepondedent de cercetare în domeniul respectiv, un exemplu demn de urmat sub toate aspectele. De când o cunosc, este în pas cu timpul în tot ce face, iar în unele cazuri, chiar anticipează timpul. Este un pedagog și psiholog de excepție, cucerește colegii și publicul cu simplitatea și modestia sa, cu șuvițele de umor, strecurate cu grijă prin lecțiile de biblioteconomie sau în alte domenii.

Este Omul care mereu emană energie pozitivă, Omul pe care îl putem cu ușurință numi Enciclopedist al Biblioteconomiei Moldovenești, Omul care mereu învață și îi învață și pe alții, Omul, care este gata să sară în ajutorul oricui, indiferent de statutul social al respectivei persoane.

Am scris aceste rânduri din marele respect și recunoștință pe care îl port pentru minunata Doamnă Lidia Kulikovski la acest ceas aniversar. Să ne trăiți LA MULȚI ANI FERICIȚI DISTINSĂ DOAMNĂ LIDIA! SĂNĂTATE și INSPIRAȚIE!

Cu drag, Alexandru MORARU, șef serviciu Biblioteca Centrală„Hasdeu”

Publicat în ARTICOLE | Lasă un comentariu